"Pastorii" paraziti

on aprilie 14, 2011 , by Dr. Marius Cruceru David, UEO Oradea
http://mariuscruceru.ro/2011/04/14/pastorii-paraziti/

În urmã cu ceva ani am auzit o vorbã între tinerii din emigraþia româneascã din Statele Unite:

“Sînt douã feluri de oameni, oameni care muncesc ºi pastori…“.

N-am reacþionat, pentru cã ºtiam cã este aºa.

Existã pastori paraziþi? Da, existã… i-am vãzut cu ochii mei. Sînt din ce în ce mai puþini, dar în anii '90 erau o specie pe cale de apariþie. Niºte trîntori, vrednici de scos afarã pe urdiniº.

Întrebarea a plutit în aer din nou în ajunul celei de a III-a ediþii a trainingului de orientare în carierã de a Universitatea Emanuel din Oradea.

Existã, de ce sã nu recunoaºtem, oameni care aleg “cariera eclesialã” nu numai pentru avantajele slujbei, pentru beneficiile de imagine, ci ºi, de ce nu, pentru o mai bunã aºezare în inacþiune, din pricina proastei închipuiri pe care o au asupra slujbei pastorale.

Perspectiva jegoasã le este cadorisitã uneori de preacinstiþii pastori pe care îi au pe acasã. Existã o astfel de categorie, sper eu, pe cale de dispariþie (ºi astfel de ieºiri în public îi vor pune pe jar ºi mai dihai) de pastori care clocesc lenea ºi toacã frunzã la caini toatã ziulica.

De pregãtit nu se pregãtesc pentru predici. Reîncãlzesc predici vechi sau furã cîte o schiþã de pe la întîlnirile de la comunitate sau de pe la vreo conferinþã, de ce nu … ºi de pe internet. Dacã îi asculþi … distrug cu hãrnicie cele mai frumoase texte din Scripturi prin predici execrabile, improvizaþii pe marginea ºtirilor de la ora 5 sau gãselniþe de genul “ºtiaþi cã”, asezonate din plin cu psihologie de cartier ºi mulþi deci(tem)beli. Þipã ºi gesticuleazã în lipsa argumentelor.

De vizitat nu viziteazã, deºi au parohii compuse din circa 40 de familii. I-ar vizita în fiecare lunã pe fiecare cel puþin o datã pe toþi, dar nu… . Se plimbã ca musca fãrã cap dintr-o parte în alta a þãrii sau a lumii, cînd sînt simpozioane, conferinþe. S-au transformat în “simpozioniºti”. Sînt ºi la Sinaia ºi la Predeal ºi la Mamaia ºi la Oradea ºi la Big ºi la Peniel ºi la Asociaþia Familiilor ºi la Asociaþia Bãrbaþilor ºi la Asociaþia Femeilor.

De invitat pe la evanghelizãri nu-i invitã nimeni, dar se fac cã se duc. Dacã nu se simþesc fraþii sã-i cheme, se invitã singuri.

Altã slujbã nu au, corturi nu þes, nici acoperitoare de caprã nu cos. Sînt foºtii “sponsoraþi” de vocaþie, niºte licheni pe trupul bietelor biserici, niºte popi, “mici prestatori de servicii spirituale”, niºte meseriaºi ai amvoanelor, slujbaºi ai cuvintelor aruncate în devãlmãºie.

Enoriaºii nu-i suportã, dar îi susþin.

“Ce sã facem, frate, rãu cu rãu, dar mai rãu fãrã rãu… e un nesimþit, dar ce sã le facem…. cine ne mai înmormînteazã ºi pe noi?”

Aceastã specie de lipitori este responsabilã de felul în care a decãzut imaginea pastorului în România acestui sfîrºit ºi început de secol. Pastorii au ajuns a fi consideraþi niºte ºmecheraºi descurcãreþi, niºte “casnici” care n-au altã treabã decît sã dea din gurã trei ore pe sãptãmînã dupã care “trai ºi viaþã, nineacã”. De invidiat, nu-i aºa? Eu însumi l-am întrebat pe unul prin anii '90 ce cautã la Teologie pastoralã cã am vãzut cã nu are nici vocaþie, nici dar.

Ce sã fac, frate? Eram pe macara, nici nu ºtiþi ce frig e acolo iarna? Ce sã fac? Am venit ºi eu aici poate intru pe-o felie undeva… cãlduþ, cãlduþ, maºinã vine, casa la bisericã…. sponsorizare mi-a promis cineva… numai bisericã sã mai gãsesc…

Lepra! Mãgar a fost cinstit. Cu furie îi aghezmuiesc pe studenþii de la teologie sã le iasã lenea din cap ºi sã munceascã, dacã au parohii mari ºi grele. Sã îºi ia altã slujbã, dacã au parohii mici, mai mici decît 10-12 familii. Sã se mute între oameni ºi sã trãiascã viaþã de sacrificiu între ei. Dacã trãiesc între plugari, sã bage primii plugul în brazdã, sfinþind pãmîntul ºi cu sudoarea lor. Dacã trãiesc între meºteºugari, sã meºteºugãreascã învãþînd. Sã fie oameni între oameni ºi sã întindã la uºa bisericii palma bãtãtoritã de muncã.

Am nenumãrate exemple de foºti studenþi care ºi-au cîºtigat autoritatea ºi respectul între sãteni prin felul în care au ºtiut sã îºi trãiascã ºi munca ºi odihna ºi prin felul în care oamenii i-au vãzut ostenind în pãmîntul Evanheliei sau în þarina comunei.

Am în minte ºi exemplele acestor mici boiernaºi pripãºiþi prin naivitatea oamenilor de bunã credinþã care ar fi aºteptat ca oile pastor ºi le-a ajuns la turmã lup în hainã de oaie.

Ce-i de fãcut? Eu cred cã aceastã situaþie nu va mai dura mult.

S-au schimbat generaþiile. Au venit în comitete oameni tineri, care sînt patroni de firme sau angajaþi care muncesc din greu în multinaþionale sau în propriile ateliere, oameni care ºtiu ce înseamnã munca ºi nu mai sînt pradã mentalitãþilor comuniste sau mentalitãþii din bisericile tradiþionale unde popa-i popã ºi trebuie îngãduit oricum. Acum aceºtia s-au învãþat sã cearã socotealã de muncã, aºteaptã rezultate ºi solicitã rapoarte lunare pentru munca fãcutã. Bravo lor! În fond fiecare bisericã are pastorul pe care ºi-l meritã!

De asemenea, au apãrut oameni luminaþi în unele comitete de comunitate care cer fiecãrui pastor sã fie sub autoritate. Fãrã autoritate deasupra nu poþi administra autoritatea. Ucenicia autenticã, în forma ei veche, este o posibilã soluþie pentru eliminarea acestor viruºi din Trupul Bisericii. Am încredere cã Duhul îi va scoate la ivealã ºi Lumina lui Cristos îi va fugãri ca pe gîndacii de bucãtãtorie sosiþi neinvitaþi la Ospãþul Împãratului.

Slavã Domnului, de asemenea, pentru încetarea acelui sistem care a corupt atîtea inimi, sponsorizarea “în orb” a harnicilor lucrãtori de pe tãrîmul patriei. S-a dus! Gata!

Sã cîntãm aºadar cum “spune poetul de cîntare” în cîntarea de sub numãrul….

“La muncã, fraþi, pentru Cristos…în via Sa cu zor “

COMENTARII: Highlander spune:

aprilie 15, 2011 la 1:33 am
Ca bine si cu sare mai stii sa le zici frate Marius Nu am putut sa ma abtin sa nu rad cu pofta Sa dea Domnul sa fie precum zici, pe cale de disparitie fenomenul. Mai este si un alt soi (sper sa-l abordezi si pe acesta intr-un alt post), cel de tip fariseic, cei care biciuesc turma, in loc sa lucreze la transformarea ei prin dragoste, intelepciune si sacrificiu. Vorbesc de sus si cu duritate, ei preasfintii farisei in comparatie cu “vamesii”. Ei, preasfintii farisei, in comparatie cu “vamesii si pacatosii” din popor. Nu pot sa nu ma gandesc la pilda Domnului Isus despre fariseul si vamesul care au venit in templu sa se roage. Dar noii farisei, nu invata nimic din asta, ci au aceeasi atitudine si in ce priveste propria lor sfintenie si evlavie, si in ce priveste atitudinea fata de ceilalti din popor. Sper deci si aceasta specie de neo-farisei sa fie pe cale de disparitie, si sa vedem cat mai multi de genul si dupa exemplul Bunului si Marelui Pastor, care s-a dus sa scoata oaia pierduta dintre spini s-o vindece, purtand-o in brate, iubind-o, aducand-o in turma, nu biciuind-o si apasand-o mai tare in spini.