Doruilioi.com

Drumul virtuos al suferintei

icoana

 

 

Doru Levi Ilioi, român plecat din tara la vârsta de 16 ani, spunea, la un moment dat: “Fiecare român de succes din afara tarii este un succes pentru toti românii si pentru România. În momentul în care, ca român implicat în viata sociala a tarii de adoptie, dai dovada de onestitate si integritate, faci automat o imagine buna tarii de origine”. Dar Doru Levi Ilioi este, printre altele, si autorul unei lucrari din sfera moralitatii crestine, “Virtuti si pacate”, dedicata “omului de pretutindeni, întru marirea Tatalui, si a Fiului, si a Sfântului Duh, prin depoluare duhovniceasca”.

Pentru Doru Levi Ilioi, om întru credinta fiintare, toate formele de manifestare a vietii, pe Pamânt, se desfasoara doar între doua coordonate: cea a binelui si a raului, sau, altfel spus, între cele ale virtutii si pacatului. în ansamblul creatiilor lui Dumnezeu, manifestate prin existenta celor trei regnuri, doar omul, plasmuit dupa chipul si asemanarea creatorului sau, a fost înzestrat cu liberul arbitru, fiind singurul capabil de a se supune, prin acceptare, vointei etice a lui Dumnezeu sau de a I se opune.

Manifestarea vointei omului.

Prin aceasta capacitate unica a fiintarii sale, omul îsi desfasoara existenta în conformitate cu manifestarea propriei vointe, nu cu manifestarea instinctului de a trai. Deci omul se deosebeste de animal prin faptul ca are vointa de a fi, nu instinctul de a exista. în consecinta, prin liberul arbitru, omul are de ales, din proprie vointa, sa traiasca în virtute sau în pacat. Astfel, prin prisma acestei prime concluzii, orice pacatos poate fi un potential sfânt. Prin jertfirea Fiului Sau, pe Golgota, Dumnezeu a creat, sub aspect moral, pentru om, posibilitatea de a se îndumnezei sau de a se însa-taniza. Astfel, prin posibilitatea de a alege, vointa devine o valoare volitiva fundamentala pentru existenta omului, ce poate deveni, în felul acesta, temporara sau eterna.

Omul nenascut întru dumnezeire.

Pentru Doru Levi Ilioi, omul, ca fiinta, este de doua feluri: “nenascut” din Dumnezeu si “nascut” din Dumnezeu. Primul face, cu greutate, dificil si întâmplator, fapte bune, cel de-al doilea le face cu usurinta si bucurie. Autorul explica sensul notiunii de “virtute”. în sens laic, virtutea este forta morala necesara pentru atingerea idealului etic, în sens biblic. Virtutea este nazuinta statornica de a-ndeplini legea morala din dragoste sincera pentru Dumnezeu. Virtutea crestina, spre deosebire de cea laica, reprezinta biruinta constanta asupra raului, manifestat prin actele de-ntrupare a raului.

Un crestin este cu adevarat virtuos doar când viata sa este conforma cu învataturile Cuvântului Domnului, adica conforma cu ceea ce este scris în Biblie, ce reprezinta materialitatea Cuvântului lui Dumnezeu pe pamânt. Din acest punct de vedere, virtutea trebuie capatata prin fapta si pastrata prin practicarea cotidiana a faptei bune. Doru Levi Ilioi considera ca virtutea reala, crestina, este: 1. o manifestare a puterii; 2. un act al vointei; 3. o actiune a constiintei; 4. o expresie a credintei; 5. o dovada a dragostei. în consecinta, virtutea crestina este, de fapt, taria sufleteasca de a nu ceda ispitelor lumesti, ci de-a împlini vointa lui Dumnezeu, prin înfaptuirea faptelor bune, desigur plecându-se de la constatarea ca împlinirea binelui este un act liber consimtit, nu unul silit. Faptele bune îndeplinite nu în virtutea inertiei, ci în mod constient, permite omului sa stie tot mai bine care este vointa lui Dumnezeu. Abordata din punctul de vedere al Apostolului Pavel, virtutea crestina înseamna: 1. sa deosebesti, sub aspect moral, lucrurile alese; 2. sa fii, moral, curat sufleteste; 3. sa nu eziti în înfaptuirea faptei bune, pâna în ziua venirii lui Cristos.

Faptuirea si înfaptuirea binelui.

In conformitate cu textul Evangheliilor, adevaratul crestin faptuieste si înfaptuieste binele pentru semenii sai nu teoretic, ci faptic. Dar, credinta în necesitatea înfaptuirii binelui, pe Pamânt, este zadarnica daca nu este dublata de credinta în Dumnezeu. Virtutea crestina este, de fapt, manifestarea faptica a dragostei fata de om, fiind, în realitatea, manifestarea vointei lui Dumnezeu în concretizarea binelui. Astfel, asa cum trupul fara duh este mort, tot asa credinta în Dumnezeu nu are sens fara fapte bune. Prin prisma acestei concluzii, autorul conchide ca dragostea fata de Dumnezueu trebuie dublata de dragostea fata de oameni. În Sfânta Scriptura, cuvântul virtute nu este folosit ca atare, el fiind redat prin termeni sinonimi ca: frica de Domnul, neprihanire, evlavie, fapta buna, cucernicie. Astfel, efectele benefice ale virtutilor în viata crestinului sunt: 1. potolesc pornirile rele; 2. înlatura numeroase ispite; 3. elibereaza crestinul de diferite pacate; 4. favorizeaza înfaptuirea binelui; 5. fac din crestin un om placut lui Dumnezeu, multumit în viata pamânteasca, fericit în viata viitoare, chiar daca, în viata pamântesca, crestinul are, de multe ori, o existenta mai mult presarata cu lipsuri materiale. Printr-o cazuistica a echilibrarii, cu cât viata terestra a crestinului este mei plina de lipsuri, cu atât rasplata sa în Ceruri va fi mai mare.

Unicitatea virtutii crestine în continuare, pornind de la ideea ca virtutea adevarata este unica, având valente etice crestine, autorul defineste aceasta categorie comportamentala prin cele doua aspecte: crestin sau biblic si laic sau moral. Virtutea crestina sau biblica se defineste prin: 1. credinta, 2. nadejde, 3. dragoste pentru om si fata de Dumnezeu. Virtutea morala sau laica se defineste prin: 1. întelepciune; 2. dreptate; 3. cumpatare; 4. curaj.

Continuând demersul analitic, Dom Levi llioi considera ca virtutea crestina sau biblica prinde radacini în sufletul credinciosului numai prin puterea harului divin, fiind îndreptata nemijlocit catre si pentru Dumnezeu, apropiind sufletul omului credincios de izvorul vietii care este Dumnezeu Însusi. Virtutea crestina este sadita în suflet numai de catre Dumnezeu, împreuna cu harul sfintirii, motiv pentru care virtutea crestina este una supranaturala sau, cum se mai spune, insuflata. Sub acest aspect, virtutea crestina îndruma viata crestinului numai catre Dumnezeu si-i întareste înclinatia naturala de a face fapte bune. Autorul concluzioneaza ca, fara virtutea inspirata de harul divin, nimeni nu poate progresa în trairea unei vieti de partasie cu Dumnezeu.

Etica si Creatia lui Dumnezeu.

Autorul, Doru Levi Ilioi, pentru a da mai multa greutate argumentelor, analizeaza pertinent notiunile ce definesc categoria etica de virtute crestina. Astfel, virtutea crestina este credinta încrederii neclintite în lucrurile nadajduite, altfel spus, este o puternica încredintare în lucrurile care nu se vad, dupa cum este limpede explicitat în Evrei 11.1. De asemenea, credinta este virtutea care întareste toate virtutile si fortele duhovnicesti ale unui crestin. în ultima instanta, credinta este este un mare har capatat din partea lui Dumnezeu, dupa cum afirma Apostolul Petru. Deci, în principiu, credinta este cea care ne face sa acceptam ca fiind adevarate cuvintele unei persoane demne de încredere. Pe de alta parte, autorul considera credinta crestina un dar dumnezeiesc, prin a carui putere acceptam ca adevar absolut si sigur tot ceea ce a creat, în totalitate, Dumnezeu, Creatia sa fiind consemnata în Cartea Sfânta, Biblia. Credinta, darul lui Dumnezeu.

Doru Levi Ilioi considera credinta un dar dumnezeiesc deoarece este o lucrare a harului lui Dumnezeu, care lumineaza mintea oamenilor, le încalzeste inima si le coordoneaza vointa, cu unicul scop ca oamenii sa accepte ca neîndoielnic adevar tot ce a creat Dumnezeu. Astfel, pornind de la textul sfânt al Bibliei, Doru Levi Ilioi considera ca oamenii sunt înfiati prin credinta, mântuiti prin credinta, curatiti prin credinta, socotiti neprihaniti prin credinta, agreati de Dumnezeu, paziti si biruitori prin credinta în Dumnezeu. Altfel spus, un crestin trebuie sa creada tot ce a facut cunoscut Dumnezeu pentru mântuirea lumii, prin patriarhii si proorocii Vechiului Testament, iar dupa aceea, prin Domnul Isus Cristos si prin apostoli Sai.

In ceea ce priveste cea de-a doua definire a credintei crestine, nadejdea, dintre toate creaturile lui Dumnezeu, ea este singura ce defineste doar omul, deoarece doar fiinta omeneasca, afirma Doru Levi Ilioi, este capabila sa constientizeze si sa con-ceptualizeze trairea de speranta, fiind un dar din partea lui Dumnezeu pentru a fi capabili sa asteptam venirea sa, ce va duce la mântuirea sufletelor. Pentru Doru Levi Ilioi, scopurile nadejdii sunt: 1. iertarea pacatelor; 2. satisfacerea nevoilor vietii vremelnice; 3. ajutor în necazuri;

4. ascultarea rugaciunilor;5. viata vesnica. în ceea ce priveste efectele credintei, acestea sunt: 1. curateste sufletul si viata credinciosului; 2. îl face pe credincios sa se bucure de viata;3. da puterea morala de a rabda în viata presarata cu necazuri;4. îl face pe om responsabil pentru faptele si gândurile sale; 5. îl determina pe crestin sa fie harnic întru credinta în Dumnezeu; 6. îi face pe crestini sa fie mostenitorii vietii vesnice. Dar, considera Doru Levi Ilioi, este un pacat sa-ti pui nadejdea în ajutorul lui Dumnezeu numai pentru împlinirea dorintelor pamântesti, dupa cum este un pacat sa nadaj-duiesti ca-l poti determina pe Dumnezeu sa obtii ceea ce nu este conform vointei Sale, dar niciun crestin nu trebuie sa uite ca nadejdea este permanent vie si benefica, prin rugaciune si citirea sfintelor Scripturi.

Dragostea de om.

Cea de-a treia caracteristica a credintei crestine, dragostea fata de om si de Creatorul sau, este cea mai importanta, deoarece prin ea crestinul are dovada ca Dumnezeu traieste în si prin existenta sa temporara, pe Pamânt. De fapt, dragostea de om si de Dumnezeu este nazuinta, aspiratia omului spre tot ce este bun, frumos si vrednic de dorit. Doru Levi Ilioi demonstreaza ca dragostea crestina este nazuinta ce a fost sadita în firea omului de catre Dumnezeu, prin însusi actul creatiei. În baza nazuintei spre dragoste crestina, omul tinde, din fire, spre Dumnezeu, socotindu-L pe El Binele suprem, bunul moral cel mai de valoare. Cu toate acestea, din cauza pacatului primordial, doar dragostea crestina în sine nu este suficienta pentru rascumpararea acestui pacat. Doru Levi Ilioi considera ca, pentru mântuirea sa, omul are neaparat nevoie de o dragoste crestina care sa lucreze cu putere de Sus, adica de o dragoste suprafireasca sau supranaturala, respectiv de dragostea divina, sau de dragostea crestina ca virtute. Pentru Doru Levi Ilioi, dragostea crestina este chintesenta tuturor virtutilor. Dragostea crestina este considerata de Doru Levi Ilioi net superioara tuturor celorlalte virtuti prin: izvor, care este Dumnezeu însusi, roade, care sunt împlinirea vointei lui Dumnezeu, putere ca efect al iubirii de Dumnezeu si prin durata nadejdii crestinului de-a-L vedea pe Dumnezeu în Ziua Judecatii de Apoi.

Doru Levi Ilioi considera ca scopul dragostei crestine trebuie sa fie Dumnezeu, aproapele si propria persoana. Dragostea crestina, daca este sincera, trebuie sa fie dragoste de Dumnezeu, fara teama de pedeapsa divina. De asemenea, trebuie sa fie deplina, puternica, statornica, vie, lucrativa. Pentru autor, dragostea crestina înseamna: 1. pazirea poruncilor lui Dumnezeu; 2. departarea de pacat; 3. ascultarea rugaciunilor; 4. linistea sufleteasca; 5. asigurarea mântuirii. Principala conditie, pentru atingerea deplinatatii dragostei crestine, este lepadarea de sine si cunoasterea deplina a principiilor ce stau la baza vietii crestine. De asemenea, rugaciunea este importanta pentru împlinirea dragostei crestine, deoarece, fara ea, crestinul, chiar daca traieste fizic, este mort sufleteste.

Sursa: http://ziardambovita.ro/drumul-virtuos-al-suferintei/